vineri, 31 iulie 2009

căsătoria

Să ai o relaţie adevărată te va obliga să înveţi ce e responsabilitatea, sacrificiul, fidelitatea, să iei în considerare sentimentele altei persoane, nu doar ale tale.
Nu există distracţie într-o căsnicie. Un foc trebuie întreţinut, partea cu aprinsul o poate face oricine. După mariaj devi alt om.

Căsătoria este o instituţie arhaică şi opresivă. Trebuia abolită cu mulţi ani în urmă. Iubirea este "mâncarea de alinare" magică pentru cei slabi. Da, te face să te simţi călduţ şi important, dar, până la urmă, dragostea te lasă slab, dependent şi gras.

Prima mea căsnicie mi-a furat tinereţea. Iar acum sunt aici şi o fur pe a altora.

miercuri, 29 iulie 2009

timp şi pasiune

Oamenii văd. Oamenii fac schimb de idei. Oamenii se întreabă uneori între ei - lucruri.
Oamenii mă întreabă alteori şi pe mine. Mă întreabă, ca femeie singură, divorţată, fără copii, fără prezenţa unui tată în viaţa mea, dacă nu cumva îmi e frică.

Poate că timpul meu a trecut dar nu îmi e frică de moarte. Mi-e mai frică de timp, că nu am suficient. O viaţă întreagă încerci să-ţi găseşti locul în lume ştiind că va trebui să-l părăseşti cândva.
Îmi e frică de timp. Şi singurul lucru pe care îl pot face este să las pasiunea să-mi copleşească frica.


luni, 27 iulie 2009

la cafea

O văd zdrobită pe mama de o forţă pe care refuz să o cunosc.
Mi-ar plăcea să se recăsătorească. Dar ştiu că asta nu rezolvă problema. Prima căsătorie nu poate fi depăşită.

Azi mă duc în vizită pe la ea. Acum ceva timp am împrumutat o colegă care e pe schimb cu mine. Azi mi-a returnat banii. Am să-i cumpăr mamei multe multe multe flori, bucuria ei.

Trec săptămânal pe la ea dar nu-mi permite bugetul să-i cumpăr flori la fel de des. Uneori rămân să dorm la ea, de dragul copilăriei, de dragul ei, dar îmi e greu să ajung la munci din cealaltă parte a oraşului.

vineri, 24 iulie 2009

treaba cu vecinul

Am ajuns aseară la magazin şi mă gândeam la ceva special care să-l ameţească puţin. Tipul care aşeza marfa pe rafturi mi-a recomandat un vin sec, Cuvee Charlotte (produs de S.E.R.V.E.). Chestia amuzantă era preţul. Sărea puţin peste 100 ron. Aşa că m-am reorientat. Am luat Lacrima lui Ovidiu mergând pe deviza "dulce, dulce, da` te duce". În plus, Lacrima lui Ovidiu are concentraţia alcoolică de 15%, pe când celălalt, Cuvee Charlotte, avea doar 14%.

Am avut totuşi o surpriză. Băiatul nu stătea singur ci cu un prieten. Probabil chiria era prea mare şi a acceptat să o împartă cu încă cineva.

Ce am făcut? Nu sunt rac, doar nu era să dau înapoi. M-am făcut plăcută adoptând o tonalitate a vocii mai prietenoasă. Apoi am fluturat puţin sticla, în semn de bun venit. M-au invitat înăuntru.

Era dezastru în apartament. S-au scuzat pe motiv că a fost meci (Steaua-Ujpest) şi că nu au avut timp să despacheteze. Nu am stat prea mult. De fapt, nici nu prea aveai pe unde să stai.

Cado` pentru baba - proiect finalizat

Am cotrobăit azi prin magazine până m-au lăsat picioarele. Aş vrea şi eu rezistenţa unui bărbat la drum lung. Să nu deviez, totuşi. Eram indecisă când am plecat de acasă, mă gândisem la mai multe lucruşoare, să am idei de rezervă. Nu sunt o adeptă a planurilor de rezervă dar uneori sunt bine venite.

I-am luat, adică el i-a luat, eu doar am ales, un colier de perle la 150 ron. Toate băbuţele iubesc perlele. Le aminteşte de tinereţea lor, vremea când doar femeile înstărite îşi puteau permite un şirag de perluţe. Şi pentru că, zic eu, ar avea nevoie şi chiar i-ar prinde bine, i-am mai luat un tichet cu programare la salon, masaj terapeutic (35 ron). Bine că e slăbuţă, am mai aflat o perlă, pentru persoanele grase se percepe în plus faţă de costul masajului o taxă de 10 ron (taxă de efort suplimentar a terapeutului).

După ce am terminat cu toată alergătura pentru băbuţă, amândoi arătam prea groaznic pentru a intra în vreun restaurant şi eram prea obosiţi pentru a mai găti (fiecare la casa lui, v-am spus, între noi nu mai este decât o relaţie de amiciţie). Am ales o terasă şi ne-am făcut comozi într-un separeu. E incredibil de bine vara, la terasă, seara la lumina felinarelor, îndopându-te în aer liber. Mmm... dacă mi-ar permite salariul n-aş mai lua cina în apartament.

joi, 23 iulie 2009

Să-i urăm "bun venit".

Unul dintre apartamentele pentru închiriat tocmai a fost ocupat, în urmă cu câteva zile. Cred că tipul e din provincie şi probabil munceşte aici pe timpul verii. Cam asta e povestea fiecărui chiriaş pe timp de vară. Vine puştiul să strângă bani pentru diferite nebunii pe care le are în cap sau pentru a-şi ajuta părinţii şi, la finalul verii, pleacă acasă cu buzunarele goale dar cu sacul plin de întâmplări şi învăţături.

Cred că am să trec pe la el. Probabil nu îi este uşor singur printre străini. Nu cred că ar avea vreo rudă pe aici, altfel n-ar mai fi stat cu chirie.

Iar eu... sunt întreaga poezie a fructelor şi legumelor, aciditatea piperului, pielea mea are dulceaţa şi aroma unui strugure muscat, sexul meu este o plajă de caşmir...
Pentru că merit să mă simt bine.

Curând cred că am să-mi gâdil simţurile prin vecini.
Şi gândeşte-te de două ori înainte să mă judeci. Orice femeie peste 30 de ani gândeşte că sexul cu un tip mult mai tânăr este ceva ce ar trebui să încerce. Eu mă număr printre fericitele care au privilegiul de a transforma un gând într-o faptă.

Vă las. Mă reped până la magazin să iau ceva să stingă "setea".

marți, 21 iulie 2009

Cado` pentru baba

Ieri vorbeam de lup şi azi a apărut la uşa mea, din nou.
Tibi.
Peste o săptămână este ziua mamei lui, m-a rugat să-l ajut să găsească un cadou. Să fie ceva special, să nu depăşească 500 ron (deşi mie mi se pare cam mult pentru o babă), şi pentru că vrea ceva mai de valoare, avea nevoie de mine să fie sigur că n-o să dea greş. Nu de mine în mod special, dar de ochiul critic al unei femei şi totodată de cineva apropiat care să-l sfătuiască în alegerea pe care urmează să o facă.
De ce aş fi refuzat? Mă plimb, mai casc şi eu ochii la ce mai e nou prin magazine. În plus, pentru un aşa ajutor, îl fac să-mi fie dator. Am stabilit să facem cumpărăturile vineri.

luni, 20 iulie 2009

M-am ales cu o rochie.

A venit la mine vineri, Tibi. Avea nevoie de cineva care să-l însoţească la o nuntă. Şi pentru ca ziua cu pricina era chiar următoarea, m-am gândit să accept să-l însoţesc, de dragul prieteniei dintre noi. M-am gândit şi că nu va putea găsi pe nimeni într-un timp atât de scurt. În fond, prietenii ar trebui să se ajute între ei, la nevoie, măcar cu prezenţa. Nu aveam nimic care să poată fi purtat la nuntă. Nimic din punct de vedere actual. Serios, nu prea am fost la nunţi, am doar două rochii... antice. S-a oferit să-mi cumpere el, să-mi răsplătească favorul pe care i l-am făcut, acela de a-l însoţi.

A fost o noapte... drăguţă. Rochia miresei a fost unul din lucrurile care mi-au displăcut. Nici meniul nu a fost foarte special. Sunt o gurmandă dar sâmbătă noapte parcă am demonstrat contrariul. Mama lui Tibi se uita la mine de parcă aş fi fost o femeie dependentă de regimuri alimentare şi abonamente la sală. Asta e. Nu pot să împac şi capra şi varza.

vineri, 17 iulie 2009

gând cu gând

Eram în pauza de masă, mai precis la cafea. Nu sunt omul care să-ţi ofere clipe de pierdere dar azi s-a întâmplat, dintr-o dată, să mă pierd într-un gol de gânduri. O colegă, de fapt o doamnă trecută de 40 de ani care îmi este colegă, s-a băgat în seamă. Nu prea tolerez acest comportament dar pentru că mi-a spart plictiseala am încercat să o răsplătesc prin a o asculta.

Nu e nevoie de mulţi ani în sac pentru a observa când cineva e pierdut, când lucrurile nu sunt tocmai la locul lor. Mi-a spus "Ieşi din zona ta de confort. O regulă de bază: dacă lucrezi prea sigur, fă ceva periculos. Dacă nu şti de unde să începi atunci găseşte pe cineva care să ştie."

A continuat cu câteva idei puternic subiectivizate, ceva de vremuri de care i-ar fi dor, de şanse pe care le-a pierdut, de... ea ştie, căci iar am picat pe gânduri.

Nu sunt bătrână şi atât cât mai am timp şi îmi permit să fac ceva cu el, am să fac. De mult nu m-am mai purtat fără mănuşi.

marți, 14 iulie 2009

Cu ochii larg deschisi.

Am gustat plăcinta umilinţei de atâtea ori. Aici sunt incluşi vecinii mei care, în ciuda vârstei de care fiecare din ei dispune, se pare că au rămas cu obiceiul tip "etichetă". Stau băbuţele la scara blocului precum ţaţele se strâng la poartă să discute ce şi cum a făcut cutare şi cutare.

În ciuda etichetei care mi-au pus-o, nu sunt o prostituată. Sunt o iubitoare.
Prohibiţia nu are nicio şansă împotriva exhibiţiei. Este în natura umană să fii liber şi nu contează cât de mult încerci să fii cuminte.

duminică, 12 iulie 2009

În paşi de dans

Mi-au îngheţat buzele. Cred că azi am cam exagerat cu îngheţata.

Am lipsit câteva zile de pe blog, m-am despărţit de Tibi. Am căzut de comun acord că treaba nu mai mergea între noi ca la început. Bine, nu tocmai de comun acord, dar, ştii cum e... Be careful what you fish for!

miercuri, 8 iulie 2009

Cine sunt eu?

07 iulie 2009 19:14 - evelyn spunea...
"Sunt curioasă cine se ascunde în spatele acestor postări atât de îndrăzneţe..."

07 iulie 2009 19:19 - Florin spunea...
"Da, cum e scris în commentul de mai sus, şi eu sunt curios cine e în spatele postărilor… :)
Însă ăsta e farmecul blogului, ajungi să îl cunoşti pe cel care postează fără măcar să ştii cum arată... :) "


Eu, ca mulţi dintre voi, vă dau şansa de a mă cunoaşte prin banalităţile de zi cu zi, lucruri mărunte care, vrem nu vrem, ne marchează într-un fel sau altul. Fiecare îşi va face o părere iar cel ce nu o are pozitivă nu văd rostul pentru care ar mai continua să mă citească. Oricum nu-mi poate da în cap pe stradă. Cei care îmi vor adresa injurii, şi nu doar mie, ci şi vouă... ar trebui să le plângem de milă. Le lipseşte orgasmul.

Cred că, în mare, cam aceasta este ideea tuturor blogurilor. Ne-au ajuns impresiile despre noi din partea acelora care privesc doar ambalajul. Vrem să arătăm şi latura pe care cei de lângă noi nu vor să o vadă, vrem să fim ascultaţi/citiţi precum am vrea să ne facem auziţi zi de zi, vrem să futem fiecare idee şi fiecare şef fără să rămânem şomeri. Pe blog ne-o putem trage la nesfârşit, fără efecte negative.

marți, 7 iulie 2009

Greşit.

Începe să-mi fie milă. Se chinuie să ne fie bine.
Eu nu fac nimic. Mă fut în implicarea lui.

Care-i partea proastă? Nu ne mai răsfăţăm pe nisip ci în acelaşi pat. Şefa nu mai vrea vacanţă. Iar concediu nu pup acum, că avem comenzi multe.

A fost luni ieri, da, ziua cu surpiza lui Tibi. Să mă fut, am stricat tot. De asta nu îmi place să mă implic. Eu sunt doar vizitator. Cred că, cel mai curând, am să îl scutesc de neplăceri. Am să plec să încerc marea cu degetul. La figurat, căci la propriu nu-mi permit, nu-mi permit să-mi dau demisia, nu mai am 20 de ani să renunţ aşa uşor la o slujbă.

Poate există zeci de alte moduri care să mă facă să mă simt tânără, dar eu am ales marea. Pentru că marea ne minte pe toţi, de fiecare dată. Şi o pot minţi şi eu, liniştită. Eu mă cert cu ea şi ea se ceartă cu mine.
Nu mă simt în vârstă. Simt doar că toate lucrurile întineresc şi eu trebuie să mă bucur de ele.

luni, 6 iulie 2009

iarăşi luni

Sunt în pauza de masă. Înainte uram prima zi a săptămânii. Înainte însemnând până să-l cunosc pe Tibi.
Pentru a mă face să-mi doresc să vină ziua de luni, în fiecare această zi îmi pregăteşte câte o surpriză: o plimbare printr-un loc numai de el ştiut, un dans mai sus decât etajul 10 (pe acoperişul blocului) sau vreo minunăţie culinară. Deşi nu mai sunt în floarea vârstei, curiozitatea am păstrat-o.

Şi-mi aduc aminte că l-am întâlnit dintr-o prostie... S-a întâmplat acum câteva luni, pe vremea când căutam un loc de muncă. Mi-am zis că ar fi bine să mă mai relaxez, prea multă presiune din cauza lipsei unui salariu îmi dădea o stare nu foarte plăcută. Parcă nu aveam niciun rost pe lume şi nici n-aş fi putut să-mi fac (de unde bani?).

Am zis că... n-ar fi rău să dansez. Şi cum nu aveam dinero să plătesc vreun curs de dans, mi-am zis că n-ar fi rău să mă descurc cum pot. M-am interesat de orarul de la una din sălile de dans şi mi-am făcut apariţia cu 30 de minute înainte ca programul să se termine. Am aşteptat afară, pierdută printre gânduri. El a ieşit, eu m-am arătat interesată, totodată indecisă. S-a oferit să îmi dea posibilitatea de a veni la două ore fără să plătesc, în speranţa că dacă îmi va plăcea, să continui să vin (cu bani, desigur, însă nu i-am spus că sunt şomeră).

Stângăcia mea l-a ambiţionat să demonstreze că poate face un dansator din ceva ce nu prea pare să aibă vreo şansă (adică eu). Dupa cele două ore, m-a invitat la o cafea. Doar nu era să-l refuz, în fond aveam în gând să-l seduc, să-mi ofere cursuri de dans moca. Am reuşit. Ce, aveai dubii că n-o să mă descurc?

A trecut o lună până şi-a făcut curaj să mă invite să fac parte din viaţa lui. Dacă refuzam, pierdeam cursurile de dans. Aşa că am acceptat. Am ajuns la o vârstă la care ştiu să preţuiesc fiecare şansă care mi se oferă. Nu dau cu piciorul norocului.

Iar Tibi... e unul dintre băieţii buni. Îl ador. Nu la modul "vreau să-l lipesc de frigider şi să fac sex sălbatic cu el"... ci la modul dulce.

duminică, 5 iulie 2009

O să numărăm nisipul. Iau cu mine numai slipul.

La începutul verii, călătoria este, mai degrabă, una în interior... Eternul interior feminin. Încă nu putem pleca la mare. Aştept să plece şefa în vacanţă, să pot să scornesc o gripă nenorocită care să mă ţină la pat o săptămână (ea nu ştie, patul meu este nisipul fierbinte care, serios, face bine pielii, o exfoliază de-a binelea). Şi după o exfoliere ca la carte, am să-l las pe Tibi să mă redescopere. Mă joc cu el, ceea ce n-am mai făcut de ceva vreme. Mă joc la modul că i-am propus să nu facem sex cu trei săptămâni înainte de a pleca la mare. Aşa ştiu că o să avem parte de ceva furtunos de frumos.

Contact

Smells like...

Miroase a bărbat sau a băieţel cuminte?

Neimplicându-mă emoţional în prea multe relaţii, am ajuns la concluzia (general vorbind) că tipul care foloseşte:

Str8 negru - este adolescent, proaspăt ieşit din această perioadă sau tipul care pur şi simplu nu vrea nimic pe bune, doar ceva trecător.

Axe - este băiatul mamii care rămâne fidel aromei uşor feminine, prea dulce pentru un băiat matur. El râde şi când nu este cazul, abia pricepe lucrurile (explicaţiile pe care i le oferi trebuie să fie pentru cineva de nivel mediu spre mic, eventual să-i desenezi).

Armani Acqua di Gio - tipic genului cuceritor dar care lasă totuşi loc de mai mult. Are destulă materie cenuşie iar planurile lui sunt doar aparent pe termen scurt (mintea lui prelucrează însă altceva). Reţeta e să ştii să-l ţii pe jar. Ştie să facă o femeie să se simtă ca atare.

Lacoste - dacă nu este trecut de 30 de ani, cu siguranţă IQ-ul lui sigur a depăşit acestă vârstă. Este genul bărbatului atent, deloc pupincurist (a trecut de mult de această perioadă). Ori este căsătorit şi vrea o amantă, ori este necăsătorit şi vrea ceva serios, de durată. Puştii nu acceptă Lacoste pentru că le oferă un aer bătrânesc, deloc potrivit pentru ei.

Nimic - nu merită osteneala. Nu ştie să-şi aleagă un parfum (măcar deodorant sau antiperspirant) care să-şi menţină mirosul. Investiţiile lui se îndreaptă către oricare alt domeniu decât cel al îngrijirii personale. De obicei este tipul leneş, care acceptă orice-i cumpără mama de la magazinul din colţ.

sâmbătă, 4 iulie 2009

două cuvinte despre Andreşanca

Abia se crăpase de ziuă, mă îndreptam spre serviciu şi mă tot gândeam la iniţiativa mea de a porni acest blog. Priveam în gol.
În ciuda libidoului mare pe care-l am, n-aş vrea în niciun chip să fiu asemănată, vreodată, cu Laura Andreşan. Ştiu ca ea are studii superioare în comparaţie cu mine şi participa la cenacluri literare în perioada liceului.
Mai târziu deja cunoştea fiecare metru pătrat al Kiseleff-ului.

Când şi-a tipărit acea carte, "Bărbaţii la feminin", m-am gândit să o cumpăr să văd roadele studiilor ei, modul de redactare, diversitatea limbajului ş.a.m.d şi m-am lovit de o cărţulie despre care poţi jura că e scrisă de o adolescentă vulgară până în pânzele albe.
Nu sunt de la CNA însă ce-i prea mult strică.

Probabil şi modul ei haotic de a scrie mă face să-mi displacă şi mai mult.

vineri, 3 iulie 2009

dacă

Am fost însărcinată odată.
Nu am ţinut sarcina. Nu m-am gândit de două ori la asta, aşa cum fac fetele inteligente.
Ştii... Câteodată... Mă întreb câteodată cum ar fi fost dacă...

Banner Exchange









Rezumat autobiografic

Tata a părăsit-o pe mama.

Târziu am aflat că a fost invers. Mama nu a mai suportat să trăiască alături de un bărbat care îşi împărţea viaţa cu o altă femeie dar îşi păstrase domiciliul pentru mine, cel puţin aşa mi s-a spus. Însă când au divorţat, tatei i-a fost mult prea greu să îşi asume responsabilitatea pentru mine, aşa că a ales să-mi plătească pensie alimentară şi să mă viziteze, din când în când.

Vizitele s-au rărit. Între timp am trecut de 18 ani şi nici măcar acea pensie nu mă mai lega de el. A hotărât, singur, că îi face rău să mă vadă, că-i aduc aminte de mama.

De atunci mi-am promis că nu mă voi lega niciodată sentimental de un bărbat. Dar până atunci am avut şi eu o adolescenţă şi am visat la Domnul Perfect cu care să trăiesc o iubire până ce moartea ne va despărţi.

La 16 ani am renunţat la şcoală, cu regrete. Banii deveniserău o problemă. Am fost nevoită să mă angajez.

Dar am continuat să merg. În pauzele de masă, de obicei, citeam; aveam în gând ca mai târziu să-mi termin studiile, să am 12 clase.

Nu s-au schimbat prea multe în anii ce au urmat. Nu arătam rău deloc (nici acum nu arăt rău), aşa că am decis să-mi exploatez acest atu. Am început să-mi dau întâlniri cu bărbaţi mai în vârstă, din ziare, de la matrimoniale. Ştiam că aceştia sunt dispuşi să mă cucerească pentru a mă convinge să mă căsătoresc. După un timp mă descotoroseam de ei, dar rămâneam cu cadourile. Niciodată nu mi-a plăcut să primesc bani într-o relaţie, fie ea chiar şi de natura sexuală. Însă accept cadouri, de obicei le spuneam de ce anume am nevoie, astfel îi scuteam şi pe ei de la a se gândi ce anume să-mi cumpere. În fond, cred că fiecare femeie ar trebui să menţioneze ceea ce îşi doreşte. Asta ar scuti-o de situaţii mai puţin plăcute pe care am avut „onoarea” să le gust. Până să mă obişnuiesc să cer, bărbaţii îmi cumpărau diferite cadouri, care mai de care mai nepotrivite. Marea majoritate nu-mi plăceau. Aşa am învăţat să mint, să mă prefac că-mi place.

În timp am diversificat meniul, am umblat şi cu puştani. Aşa am descoperit ca sexul poate fi frumos. Majoritatea sunt stângaci, de câteva ori nu m-am putut abţine să nu zâmbesc văzându-i cum se chinuie să mă ducă pe culmile plăcerii. Şi am mai descoperit o latură a lor. Zâmbetele mele în pat le răneau orgoliul şi imediat se retrăgeau în carapacea lor. Îmi aruncau un „trebuie să vină ai mei de la serviciu” sau „iartă-ma, scumpo, nu mă simt bine de la berile alea”. Mă prefăceam că înţeleg. În fond, ar trebui să mulţumesc puştilor ce-au încercat să-şi dea silinţa cu mine, am învăţat partea amuzantă a sexului.
 

©2009 Dama de te pică | by TNB