Tata a părăsit-o pe mama.
Târziu am aflat că a fost invers. Mama nu a mai suportat să trăiască alături de un bărbat care îşi împărţea viaţa cu o altă femeie dar îşi păstrase domiciliul pentru mine, cel puţin aşa mi s-a spus. Însă când au divorţat, tatei i-a fost mult prea greu să îşi asume responsabilitatea pentru mine, aşa că a ales să-mi plătească pensie alimentară şi să mă viziteze, din când în când.
Vizitele s-au rărit. Între timp am trecut de 18 ani şi nici măcar acea pensie nu mă mai lega de el. A hotărât, singur, că îi face rău să mă vadă, că-i aduc aminte de mama.
De atunci mi-am promis că nu mă voi lega niciodată sentimental de un bărbat. Dar până atunci am avut şi eu o adolescenţă şi am visat la Domnul Perfect cu care să trăiesc o iubire până ce moartea ne va despărţi.
La 16 ani am renunţat la şcoală, cu regrete. Banii deveniserău o problemă. Am fost nevoită să mă angajez.
Dar am continuat să merg. În pauzele de masă, de obicei, citeam; aveam în gând ca mai târziu să-mi termin studiile, să am 12 clase.
Nu s-au schimbat prea multe în anii ce au urmat. Nu arătam rău deloc (nici acum nu arăt rău), aşa că am decis să-mi exploatez acest atu. Am început să-mi dau întâlniri cu bărbaţi mai în vârstă, din ziare, de la matrimoniale. Ştiam că aceştia sunt dispuşi să mă cucerească pentru a mă convinge să mă căsătoresc. După un timp mă descotoroseam de ei, dar rămâneam cu cadourile. Niciodată nu mi-a plăcut să primesc bani într-o relaţie, fie ea chiar şi de natura sexuală. Însă accept cadouri, de obicei le spuneam de ce anume am nevoie, astfel îi scuteam şi pe ei de la a se gândi ce anume să-mi cumpere. În fond, cred că fiecare femeie ar trebui să menţioneze ceea ce îşi doreşte. Asta ar scuti-o de situaţii mai puţin plăcute pe care am avut „onoarea” să le gust. Până să mă obişnuiesc să cer, bărbaţii îmi cumpărau diferite cadouri, care mai de care mai nepotrivite. Marea majoritate nu-mi plăceau. Aşa am învăţat să mint, să mă prefac că-mi place.
În timp am diversificat meniul, am umblat şi cu puştani. Aşa am descoperit ca sexul poate fi frumos. Majoritatea sunt stângaci, de câteva ori nu m-am putut abţine să nu zâmbesc văzându-i cum se chinuie să mă ducă pe culmile plăcerii. Şi am mai descoperit o latură a lor. Zâmbetele mele în pat le răneau orgoliul şi imediat se retrăgeau în carapacea lor. Îmi aruncau un „trebuie să vină ai mei de la serviciu” sau „iartă-ma, scumpo, nu mă simt bine de la berile alea”. Mă prefăceam că înţeleg. În fond, ar trebui să mulţumesc puştilor ce-au încercat să-şi dea silinţa cu mine, am învăţat partea amuzantă a sexului.
