Adevărul. Mulţumirile şi scuzele de rigoare.

Le mulţumesc celor care m-au susţinut prin intermediul comentariilor, celor care m-au adăugat în lista de bloguri (70 de bloggeri ceea ce pentru mine nu este deloc puţin), celor ce s-au abonat la postări prin intermediul aplicaţiei "Persoane interesate" şi celor care s-au abonat prin intermediul altor aplicaţii (Google Reader, Feedburner, Thunderbird etc.)

Totodată îmi cer scuze faţă de aceştia şi poate alte persoane care întâmplător au găsit acest blog. Scuzele sunt pentru faptul că blogul "Dama de te pică" a fost, este şi va rămâne ficţiune. Am deschis acest blog pentru a face o demonstraţie, aceea că oricine îşi poate construi o lume credibilă şi, mai ales, orice scriere de natură erotică poate fi spusă într-un mod plauzibil. Blogul acesta a fost dovada pentru un amic care acum un an credea că blogurile intime sunt reale. Între timp a devenit suspicios faţă de acestea, prin urmare "misiunea" mea de demonstrare a luat sfârşit.

Acum mă gândesc dacă să iau unele pasaje pe care le-am scris aici şi să le introduc în cartea la care lucrez de câteva luni. Într-un fel am investit mult timp cu acest blog. Să scriu nu mi-a luat prea mult dar să mă documentez despre chestii intime, da. Recunosc că n-am habar de sex dar informându-mă am reuşit să creez tablouri credibile. Cred că informaţia reprezintă putere.

Am un blog personal al cărui link nu-l voi menţiona aici pentru că nu vreau ca traficul de acolo să fie influenţat de cititorii de aici. Iau în considerare şi faptul că, poate, unii dintre voi veţi vrea să mă "pedepsiţi" pentru ficţiunea cu care am tratat acest blog.
Îmi cer scuze, din nou, că am creat acest personaj, Eva, în care unii dintre voi aţi crezut şi pe care uneori l-aţi susţinut. Majoritatea sunteţi nişte oameni minunaţi şi într-un fel m-am bucurat să văd că există români care susţin oameni din categoria Evei (Dama de te pică). Eva fiind o femeie de rând, o femeie care şi-a învins tabuurile şi a împărţit propriile relaţii intime cu voi. Aţi citit-o şi nu aţi aruncat cu noroi în ea, chiar dacă nu era un exemplu demn de urmat. Astfel am descoperit că există oameni. Iar a fi om este ceva pentru care mă-nclin.

Vă mulţumesc pentru sprijinul acordat acestui blog şi vă ofer scuzele mele pentru faptul că am ţinut secretă natura acestuia (ficţională) atât de mult timp (mai mult de un an).

Sondaj

În urma exasperării pe care mi-o produce, şi sunt sigură că nu doar mie, tocmai ce am pornit un sondaj la care sper să nu fiţi reticenţi. Este despre cel care ne mănâncă timp peste program, cel care nu e mulţumit decât din joi în paşti, cel care (cred) are probleme conjugale (adio nopţi năzdrăvane).
Dacă mă întrebaţi pe mine, referitor la sondaj, l-aş concedia şi l-aş trimite de unde a ieşit.

Întrebări de la cititori

N-ar fi rău să tratez nedumeriri. Aştept întrebările voastre legate de viaţa intimă, de cum aţi putea să aranjaţi cina romantică pe care EA o aşteaptă de la voi... întrebări pe orice temă. Dacă vă este teamă să dezvăluiţi identitatea, vă puteţi semna cu pseudonimul "Anonim". Nu cred că va deranja pe cineva modul în care dumneavoastră alegeţi să vă semnaţi.

Singurele întrebări pe care nu le accept sunt cele legate de vârsta mea.

Vă sărut şi aştept să elucidăm nelămuririle pe care le aveţi.

Magia sărbătorilor de iarnă

Nu am simţit magia până când zilele de lucru pe acest an nu au luat sfârşit.
Serviciul mi-a furat timpul. Serviciul şi Tibi. Nu locuim sub acelaşi acoperiş, nu ne-am recuplat, suntem tot prieteni uzând de partide ocazionale. E mai bine aşa decât să mă leg de cineva. Nu aş avea timp de unde să ofer unei relaţii, deja serviciul îmi mănâncă zilele.

Acum sunt la o cabană din Prahova, cu laptopul pe un scăunel. Nu există masă în cameră. Cam acesta e genul de cabană pe care mi-l pot permite dintr-un salariu de nimic, dar bine că nu stau acasă. Îmi pare rău de zăpada care se topeşte pe zi ce trece. Piere tot farmecul sărbătorii. Ceea ce mă face să mă simt minunat este bradul mare şi frumos împodobit de la cantina din apropiere. Sunt destul de mulţi oameni aici, din mai multe judeţe. Nu am relaţionat cu prea mulţi, nu am avut nici timp, având în vedere că sunt aici doar de două zile.

Ştiu că am lipsit mult timp de aici, de pe blog, dar uneori viaţa de zi cu zi ne ocupă mai mult timp decât credem şi nici nu îmi face plăcere să-mi pierd tot timpul liber butonând la tastatură. Sunt lucruri mai frumoase de făcut în viaţă.
Nu ştiu dacă în prima, a doua sau a treia zi de Crăciun o să vreau să scriu pe blog, Dumnezeule, e Crăciunul! După aceste 3 zile ceva mai mult probabil să mai dau pe aici, deşi nu promit nimic.

Vreau să vă spun, din toata inima, că vă doresc un Crăciun liniştit, cald şi plin de gânduri bune pe care să le împărţiţi cu cei dragi.

La bârfă. Tot cu Tibi.

Aseară doar am stat la o cană mare de povestiri cu Tibi. Constat, cu uimire chiar, că revederea ne prinde bine şi că relaţia noastră de prietenie a devenit în sfârşit mulţumitoare. Am aşteptat o viaţă întreagă să găsesc omul care să fie deschis la minte pentru sex ocazional dar adaptabil şi la situaţii strict prietenoase, cu o îmbrăţişare şi o bătaie pe umăr.
Ne-am povestit unul altuia peripeţiile ultimelor săptămâni, la un moment dat aducându-ne aminte că ne era foame. Am gătit repejor un ghiveci ca la mama acasă; bine, cu câteva lipsuri de legume căci el nu găteşte prea des, motiv pentru care m-am rezumat doar la ce avea în frigider. Dar a ieşit bun. Vineri trec iar pe la el, o să facem muşchiuleţ în vin alb demi-sec.
Sunt o iubitoare de mâncare. Cine a zis că dragostea trece prin stomac, adevăr a grăit.

RE-intimităţi

Nu pot să nu vorbesc despre asta, oricât de slabă aş părea acum, oricât de dependent ar părea actul meu.
M-am întors la Tibi. Deşi nu e corect spus, căci ne-am întors unul la celălalt. De dragul prestaţiei bune pe care a avut-o în trecutul meu, ne-am oferit unul altuia încă o oră de intimitate. Fără să realizez pe moment, îmbrăţişările noastre introduceau pauze de tăcere, un calm de ape stătătoare în care ne regăseam forţele. Apoi emoţia temperându-se, sângele mărindu-şi fluxul, amorţeam lăsându-ne răsuflările să dialogheze în ritmul alert al respiraţiei.

E ciudat ce se întâmplă. Nu obişnuiesc să refolosesc un obiect al afecţiunii, oricât de experimentat se dovedeşte.

vechiul Misionar

De ce nu am postat în ultima vreme? Pentru că printre acţiunile cotidiene am avut parte doar de poziţia misionarului la care adaug un puşti ce mi-a provocat flatulaţie vaginală. Primul "misionar" mi-a citit lipsa expresivităţii de la capătul tunelului şi nu l-am mai văzut de atunci. Al doilea mi-a reproşat că nu ştiu să fiu femeie, că ar trebui din respect pentru el măcar să mimez sau să gem de plăcere. L-am lăsat în orgoliul lui, nu l-am mai întrebat "Ce plăcere?". Al treilea, cel din urmă, după ce mi-a provocat flatulaţia de care vorbeam, s-a ruşinat. I-am explicat cum stă treaba cu acest "proces" iar el a înţeles că îi reproşez că dimensiunea lui Mirel nu este mulţumitoare şi că din cauza asta a intrat aer pe lângă.
Uite cultură în rândul tinerilor. Şi mai zici că de ce aşa şi de ce invers.

Vizualizare creativă

Aţi fost vreodată atenţi la umbrele de pe perete? Atunci când, în urma circumstanţelor (sau a grabei ori lipsa importanţei), plasăm lumânările parfumate nu pe ambele noptiere ci doar pe una sau doar pe pervazul geamului. Peretele opus se bucură de adevărate spectacole ale dragostei umbrelor. Îmi trec prin minte numai focuri de artificii şi şampanie. Umbrele se contopesc tandru în acea lumină pâlpâitoare.
Da, uneori dama se ascunde în penumbră. Ca orice femeie am nevoie de tandreţe, am nevoie să fiu simţită nu doar văzută şi apreciată în funcţie de factorii vizuali. Mizez pe palpabil. Tu nu? (întrebare retorică)

Ei, haide...

Nu e vina mea dacă generaţia din care fac parte foloseşte un vocabular restrâns. La ** de ani, să mă las derutată de provocările unui adolescent care ar fi putut să-mi fie elev... A fost un viraj la care nu mă aşteptam.
Se dovedeşte, încă o dată, că finele de săptămână este punctul atent ce pătează deasupra unei bare, formând aşa-zis-ul "i".

Dintr-o dată nu-mi mai era somn, adică nu voiam să mă mai ducă acasă să... Să mă detensioneze.
Simplu, nu-mi mai era "somn". Comandai ceva de băut şi lăsai să mai treacă o oră.
O să ajungem să ne bem minţile, într-o zi.

Exact ceea ce pare

Agăţat, pescuit, vrăjit, sucit de minţi... Şi uite cum devenim noi toţi pescari, vrăjitori şi alte cele, câte mai câte. În timp s-au găsit noi şi noi cuvinte la capitolul "tactici". Deşi, o ştim prea bine, pe oricare am aleage-o, fie că nu sună la fel, e aceeaşi mâncare de câine.

Să vorbim despre sex la orice oră din zi şi din noapte nu poate fi chiar floare la ureche, poate piatră sub picior.
Să-l vorbeşti nu înseamnă să-l şti. Să-l vorbeşti nu înseamnă să-l înţelegi.

Am lipsit o vreme de pe blog, nefiind omul ce-şi poate petrece foarte mult timp aici. Timpul, bată-l vina. De-atâtea trebi nici vibratorul şi nici dildo-ul nu m-au mai văzut la "faţă".
Am intrat în alt sfârşit de săptămână pe care mă aştept să-l gust, măcar acum, după o săptămână chinuitoare.

Mă întreb ce-o să fiu diseară: vrăjitor sau pescar?