La bârfă. Tot cu Tibi.

Aseară doar am stat la o cană mare de povestiri cu Tibi. Constat, cu uimire chiar, că revederea ne prinde bine şi că relaţia noastră de prietenie a devenit în sfârşit mulţumitoare. Am aşteptat o viaţă întreagă să găsesc omul care să fie deschis la minte pentru sex ocazional dar adaptabil şi la situaţii strict prietenoase, cu o îmbrăţişare şi o bătaie pe umăr.
Ne-am povestit unul altuia peripeţiile ultimelor săptămâni, la un moment dat aducându-ne aminte că ne era foame. Am gătit repejor un ghiveci ca la mama acasă; bine, cu câteva lipsuri de legume căci el nu găteşte prea des, motiv pentru care m-am rezumat doar la ce avea în frigider. Dar a ieşit bun. Vineri trec iar pe la el, o să facem muşchiuleţ în vin alb demi-sec.
Sunt o iubitoare de mâncare. Cine a zis că dragostea trece prin stomac, adevăr a grăit.

RE-intimităţi

Nu pot să nu vorbesc despre asta, oricât de slabă aş părea acum, oricât de dependent ar părea actul meu.
M-am întors la Tibi. Deşi nu e corect spus, căci ne-am întors unul la celălalt. De dragul prestaţiei bune pe care a avut-o în trecutul meu, ne-am oferit unul altuia încă o oră de intimitate. Fără să realizez pe moment, îmbrăţişările noastre introduceau pauze de tăcere, un calm de ape stătătoare în care ne regăseam forţele. Apoi emoţia temperându-se, sângele mărindu-şi fluxul, amorţeam lăsându-ne răsuflările să dialogheze în ritmul alert al respiraţiei.

E ciudat ce se întâmplă. Nu obişnuiesc să refolosesc un obiect al afecţiunii, oricât de experimentat se dovedeşte.

vechiul Misionar

De ce nu am postat în ultima vreme? Pentru că printre acţiunile cotidiene am avut parte doar de poziţia misionarului la care adaug un puşti ce mi-a provocat flatulaţie vaginală. Primul "misionar" mi-a citit lipsa expresivităţii de la capătul tunelului şi nu l-am mai văzut de atunci. Al doilea mi-a reproşat că nu ştiu să fiu femeie, că ar trebui din respect pentru el măcar să mimez sau să gem de plăcere. L-am lăsat în orgoliul lui, nu l-am mai întrebat "Ce plăcere?". Al treilea, cel din urmă, după ce mi-a provocat flatulaţia de care vorbeam, s-a ruşinat. I-am explicat cum stă treaba cu acest "proces" iar el a înţeles că îi reproşez că dimensiunea lui Mirel nu este mulţumitoare şi că din cauza asta a intrat aer pe lângă.
Uite cultură în rândul tinerilor. Şi mai zici că de ce aşa şi de ce invers.

Vizualizare creativă

Aţi fost vreodată atenţi la umbrele de pe perete? Atunci când, în urma circumstanţelor (sau a grabei ori lipsa importanţei), plasăm lumânările parfumate nu pe ambele noptiere ci doar pe una sau doar pe pervazul geamului. Peretele opus se bucură de adevărate spectacole ale dragostei umbrelor. Îmi trec prin minte numai focuri de artificii şi şampanie. Umbrele se contopesc tandru în acea lumină pâlpâitoare.
Da, uneori dama se ascunde în penumbră. Ca orice femeie am nevoie de tandreţe, am nevoie să fiu simţită nu doar văzută şi apreciată în funcţie de factorii vizuali. Mizez pe palpabil. Tu nu? (întrebare retorică)

Ei, haide...

Nu e vina mea dacă generaţia din care fac parte foloseşte un vocabular restrâns. La ** de ani, să mă las derutată de provocările unui adolescent care ar fi putut să-mi fie elev... A fost un viraj la care nu mă aşteptam.
Se dovedeşte, încă o dată, că finele de săptămână este punctul atent ce pătează deasupra unei bare, formând aşa-zis-ul "i".

Dintr-o dată nu-mi mai era somn, adică nu voiam să mă mai ducă acasă să... Să mă detensioneze.
Simplu, nu-mi mai era "somn". Comandai ceva de băut şi lăsai să mai treacă o oră.
O să ajungem să ne bem minţile, într-o zi.

Exact ceea ce pare

Agăţat, pescuit, vrăjit, sucit de minţi... Şi uite cum devenim noi toţi pescari, vrăjitori şi alte cele, câte mai câte. În timp s-au găsit noi şi noi cuvinte la capitolul "tactici". Deşi, o ştim prea bine, pe oricare am aleage-o, fie că nu sună la fel, e aceeaşi mâncare de câine.

Să vorbim despre sex la orice oră din zi şi din noapte nu poate fi chiar floare la ureche, poate piatră sub picior.
Să-l vorbeşti nu înseamnă să-l şti. Să-l vorbeşti nu înseamnă să-l înţelegi.

Am lipsit o vreme de pe blog, nefiind omul ce-şi poate petrece foarte mult timp aici. Timpul, bată-l vina. De-atâtea trebi nici vibratorul şi nici dildo-ul nu m-au mai văzut la "faţă".
Am intrat în alt sfârşit de săptămână pe care mă aştept să-l gust, măcar acum, după o săptămână chinuitoare.

Mă întreb ce-o să fiu diseară: vrăjitor sau pescar?

2 think or not 2 think

Şi când văzui imaginea asta, începui să mă-ntreb... Se merită o viaţă plină de compromisuri doar pentru a avea pe cineva lângă tine la final de drum?
Până la final mai avem totuşi o bună bucată de vreme de parcurs. Multe femei căsătorite se gândesc la trupurile altor bărbaţi. De ce să te gândeşti doar? Aici nu e Mario, nu avem 3 vieţi.

Sunt oameni care au senzaţia că "avem doar o viaţă" este un clişeu. Nu. Nu este. Vi s-a spus de atâtea ori în speranţa că vă va intra în cap. Dar nu. Voi continuaţi să luaţi peste picior aceste vorbe.

Chiar credeţi că veţi avea aceeaşi părere despre acest "clişeu" (cum îl numiţi voi) după ce veţi lua parte cu trup şi suflet la un accident sau un posibil accident (fără victime, doar sperietură emoţională)? Mă îndoiesc.
Da, unii o luaţi şi în glumă, gândindu-vă că eu chiar mă îndoiesc (în pat). Da. Mă îndoiesc şi acolo, ca fiecare femeie. E greu să fuţi fără să te-ndoi.
Pa!

un, doi...

Un al doilea premiu ce îmi este oferit de când am păşit pe blogger. Imaginea nu este la fel de semnificativă precum încărcătura.
Le mulţumesc şi le dăruiesc şi eu, la rându-mi, pentru că merită, celor două dame care mi l-au oferit, Ana-Maria şi Boogie Bubble.



N-am să postez regulile. Pentru mine un premiu nu îşi are reguli, ci doar urmaşi.
Şi pentru că este alegerea mea cui anume îl ofer, vă spun/scriu... că îl dau tuturor cititorilor mei pentru minunatul gest de a mă susţine până acum şi, cine ştie, de a mă susţine şi de acum înainte. Îl ofer şi criticilor, cu toată sinceritatea, e firea lor şi n-am să-i jignesc doar pentru că îşi fac treaba.

Mulţumesc încă o dată celor care mi-au oferit acest premiu. Sper să îl merit.

I am. I am not.

Câteodată, ceva greu de controlat este exact ceea ce ne trebuie.
Ce te răscoleşte mai rău decât două piese tari formând una singură? Precum băuturile. Cu cât ambele sunt mai tari, cu atât ai mai multe şanse să cazi în şanţ.

Aşa şi cu oamenii. Iei una bucată bărbat nimfoman şi una bucată femeie cu principii, ceva care să nu cedeze nici în ruptul capului. Şi deja sexul nu mai sună ca o fuziune ci ca joaca de-a şoarecele şi pisica.
Însă, când lucrurile iau o întorsătură neaşteptată, când bărbatul crede că a fi ţinut mai mult pe jar este egal cu a-i fi intensificată pasiunea, când începe să facă glume nesărate crezând că tot ce-i iese din gură este şi bun... Nu îţi vine decât să-i fuţi una şi să-l aduci cu picioarele pe pământ. În timp ce-şi revine din buimăceală, tu, draga mea, deja te pierzi în mulţime.
Zâmbesc.

Who's the man?

Uneori putem schimba locurile. Nu mă refer la mine şi la un potenţial "el", ci mă refer la noi toţi. Uneori avem o vagă senzaţie că putem face orice, acceptând involuntar poate să facem schimbi de locuri precum în maşină, când fata vrea să stea în dreapta şoferului şi nu pe bancheta din spate.

Trăim într-un timp în care bărbaţii pot fi femei iar femeile pot fi bărbaţi. Şi când nu facem schimb, doar jucăm rolul. Nu ne dăm seama decât in secunda în care ne este atrasă atenţia asupra faptului.

Sunt dimineţi în care cafeaua are alt gust, dimineţi în care bărbaţii ce-i vezi pe stradă, în autobuz, în tren, la restaurant sunt goi. Goi puşcă.
Sunt dupamiezi când vrei felul întâi, felul al doilea, desert... şi tot nu te saturi.
Sunt seri în care deschizi cartea ce-ai primit-o cadou acum câţiva ani, o deschizi pentru a te delecta şi a te decide pentru ce optezi câteva minute mai târziu. Sălbatic, pasional sau clasic?
Sunt nopţi în care abia reuşeşti să pui geană pe geană.
Sunt oare nimfomană?