M-am ales cu o rochie.

A venit la mine vineri, Tibi. Avea nevoie de cineva care să-l însoţească la o nuntă. Şi pentru ca ziua cu pricina era chiar următoarea, m-am gândit să accept să-l însoţesc, de dragul prieteniei dintre noi. M-am gândit şi că nu va putea găsi pe nimeni într-un timp atât de scurt. În fond, prietenii ar trebui să se ajute între ei, la nevoie, măcar cu prezenţa. Nu aveam nimic care să poată fi purtat la nuntă. Nimic din punct de vedere actual. Serios, nu prea am fost la nunţi, am doar două rochii... antice. S-a oferit să-mi cumpere el, să-mi răsplătească favorul pe care i l-am făcut, acela de a-l însoţi.

A fost o noapte... drăguţă. Rochia miresei a fost unul din lucrurile care mi-au displăcut. Nici meniul nu a fost foarte special. Sunt o gurmandă dar sâmbătă noapte parcă am demonstrat contrariul. Mama lui Tibi se uita la mine de parcă aş fi fost o femeie dependentă de regimuri alimentare şi abonamente la sală. Asta e. Nu pot să împac şi capra şi varza.