Serviciul mi-a furat timpul. Serviciul şi Tibi. Nu locuim sub acelaşi acoperiş, nu ne-am recuplat, suntem tot prieteni uzând de partide ocazionale. E mai bine aşa decât să mă leg de cineva. Nu aş avea timp de unde să ofer unei relaţii, deja serviciul îmi mănâncă zilele.
Acum sunt la o cabană din Prahova, cu laptopul pe un scăunel. Nu există masă în cameră. Cam acesta e genul de cabană pe care mi-l pot permite dintr-un salariu de nimic, dar bine că nu stau acasă. Îmi pare rău de zăpada care se topeşte pe zi ce trece. Piere tot farmecul sărbătorii. Ceea ce mă face să mă simt minunat este bradul mare şi frumos împodobit de la cantina din apropiere. Sunt destul de mulţi oameni aici, din mai multe judeţe. Nu am relaţionat cu prea mulţi, nu am avut nici timp, având în vedere că sunt aici doar de două zile.
Ştiu că am lipsit mult timp de aici, de pe blog, dar uneori viaţa de zi cu zi ne ocupă mai mult timp decât credem şi nici nu îmi face plăcere să-mi pierd tot timpul liber butonând la tastatură. Sunt lucruri mai frumoase de făcut în viaţă.
Nu ştiu dacă în prima, a doua sau a treia zi de Crăciun o să vreau să scriu pe blog, Dumnezeule, e Crăciunul! După aceste 3 zile ceva mai mult probabil să mai dau pe aici, deşi nu promit nimic.
Vreau să vă spun, din toata inima, că vă doresc un Crăciun liniştit, cald şi plin de gânduri bune pe care să le împărţiţi cu cei dragi.

22 comentarii:
Iti urez un simplu"Craciun Fericit!"Pentru ca este mai presus de orice!>:D <
Craciun Fericit si tie ! >:D< pupici .
Craciun fericit draga mea!
Ai grija de tine!
Craciun Fericit, plin de clipe frumoase. Distractie placuta!
Sărbători fericite!
Craciun Fericit!
aseara a fost craciunul deja... dar asta nu ma opreste sa-ti doresc astazi, ca sarbatoritul de aseara, pruncul Isus sa te ajute in gandurile si intentiile tale, sa ramai mereu apropiata de el... fericirea si bunadispozitie sa nu se indeparteze niciodata de suflatul tau... sa daruiesti din tot si sa primesti din tot ce are adevarata valoare in viata...
...si... sa ai timp sa treci mai des pe aici... asa iti doresc... ba chiar si mai mult....
ovi
Sarbatori frumoase si cu bucurie si tie!Distractie frumoasa!
La multi ani! Multa bucurie de sarbatori si fericire si sanatate mereu.
Sarbatori fericite! Interesant blogul tau, ideile tale... Sa ne auzim cu bine in noul an!
Sarbatori fericite!
An Nou Fericit, restul e cancan!
Un an nou cu multe bucurii, cu multe clipe frumoase alaturi de cei dragi si cu multa pace in suflet.
Jad.
esti o fata buna...dar la partea cu magia nu te cred... te provoc sa-mi dai o vizita si sa fii sincera...macar o data :P
La mulţi ani, cu magie perpetuă, nu doar hibernală!...
Ti-ai pus banner de la inimacopiilor.ro A sarit in sus antivirusul cand ti-am deschis site-ul din cauza asta zice ca e infectat site-ul lor cu nu stiu ce troian.
@Andrian
Multumesc mult ca mi-ai spus.
linkul meu vad ca nu se mai regaseste!
La Multi Ani!
De ce stai la un serviciu care iti mananca tot timpul dar nu ai nici macar o satisfactie materiala?
eu stiu ce sa zic noi doi ne aseman mult, povestile noastre de viata se aseamna
te duci sa te distrezi si stai cu leptopul in brate. Si te mai miri ca in 2 zile n-ai cunoscut pe nimeni :P
De ce stai la un serviciu care iti mananca tot timpul dar nu ai nici macar o satisfactie materiala?
Trimiteți un comentariu